Zi după zi – David Levithan

Zi dupa ziNu știu ce să spun despre această carte. Prezintă o poveste inedită a unei persoane care nu este nici fată nici băiat și care își schimbă corpul în fiecare zi.

Personajul din centrul cărții își spune simplu A. El este un adolescent care se trezește in fiecare dimineață într-un alt corp. Nu știe niciodată dinainte dacă va fi fată sau băiat, dacă va fi gras sau slab sau locul unde va fi. Sincer, nu știu ce să cred despre personalitatea lui. Adică, an avut momente în care i-am admirat bunătatea și iubirea și momente în care m-au mirat gândurile sale.

Cursul vieții lui este unul monoton. A învățat sa nu se atașeze de persoane sau de orice alt ceva, în fiecare zi încearcă să facă ce ar trebui să facă persoana în a cărui corp este.

Asta până într-o zi când o întâlnește o fată ce îl face să-și dorească să rămână într-un singur corp pentru restul vieții. După acestă întâlnire, A încearcă să o vadă aproape în fiecare zi pe fata respectivă ceea ce duce la numeroase încurcături.Zi dupa zi img

Mi-a plăcut cartea din cauza poveștii drăguțe, dar, în același timp, am fost puțin stingherită de schimbarea continuă de corpuri.

Vă recomand acestă carte din simplul motiv că te ține în suspans, chiar dacă doar pentru o perioadă scurtă.

Anunțuri

Un comentariu

  1. Geo · Iulie 14, 2016

    O am cartea, sper in toamna sa reusesc sa o citesc…

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s