Turda, Cluj

   Din nou, cu gândul la mare, am pornit spre… Turda. Știu. Vă întrebați ce caut eu la Turda când ar trebui să merg în sens opus. Ei bine, m-am gândit că n-ar fi rău să fac un mic ocol. Până pe Transalpina. De mult am vrut să ajung pe acest drum, dar niciodată nu am reușit.Turda, Cluj

Traseul l-am stabilit astfel: plecăm de la Botoșani,  prima noapte la Turda și vizitez salina, a doua noapte la Horezu, merg pe Transalpina și vizitez câteva peșteri, a treia noapte prin zona Bucureștiului urmând ca a patra zi să ajungem în Venus.Turda, Cluj
V-ați gândit vreodată unde este locul cel mai bun unde să te oprești și să suni să faci o rezervare pentru o noapte? Eu l-am găsit. Este numai bine să tragi pe dreapta lânga un drum de la ieșirea din Bistrița și să cauți o casă/pensiune la Turda. 🙂 Serios, chiar am făcut asta…
Partea bună e faptul că am găsit o casă care avea o singură cameră liberă. O cameră de 5 locuri și o baie proprie la Casa Mirela. Deci, eu și cu mama vom trebui să dormim pe 5 locuri… ne descurcăm noi, sper doar să nu dormim înghesuite :). Oricum, camera este curata, la fel și baia. Avem la dispoziție și o bucătărie cu tot ce trebuie. Totul la doar 70 lei pe noapte. Mi se pare un preț bun pentru un loc liniștit, aproape de salina. Încă un lucru bun este faptul că are parcare. Ai și un TV și Wi-fi gratuit.

După o zi în care am luat micul dejun la Vatra Dornei (o felie de pâine) și am mâncat prânzul la un OMV din Târgu Mureș (un sandwich și ceai), ne-am decis să luăm și noi o cină sănătoasă. Ghinionul mă pândește. Pe lângă casa unde am stat nu exista nici un fel de restaurant. Așa că am luat-o la pas până în centru. Doar cât poate să fie? După 2 km și ceva am ajuns în centru unde am găsit un restaurant. La acest restaurant numit Allegria, am sunat înainte, să întrebăm dacă livrează mâncare. Răspunsul a fost: „Pizzeria este în renovare și nu putem livra.” Oricum, ne-am așezat la o masă pe terasă, deși vremea era cam rece și era spre seară. După ce am așteptat aproape 50 minute după ce am comandat, am primit și mâncarea. Adevărul e că mâncarea era bună și ne-am încălzit puțin cu o ciorbă (după ce aproape că am înghețat). Concluzia e că pizzeria poate o fi fost în renovare, dar ce are de-a face cu asta chelnerița?

   Chiar înainte să venim să ne cazăm, am mers la Salina din Turda. Am fost la două saline, dar nu mă așteptam la așa ceva. E minunată salina! Nu am înțeles prea bine cum e organizată. Știu sigur că are un lac tare interesant pe care te poți plimba cu barca, o roată mare (ceva gen Ochiul Londrei, da mult mai mică), minigolf, un magazin cu suveniruri, sare la greu și multe alte chestii.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s